prea multi leaderi, prea putini manageri…
“Managers do things right, Leaders do the right things”… ma dor nervii de la stomac de cite ori aud dictonul in cauza, cel mai probabil sursa subliminala a inflatiei de presupusi leaderi din corporatiile romanesti… postul aci de fatza se vrea o continuare a discutiei recente cu alex codreanu, care imi spunea ca subiectul managerilor romani merita dezvoltat… incerc sa-l dezvolt insa dintr-o alta perspectiva decit cea conventionala: de ce postura de manager pute iar cea de leader emana parfum de micsunele?
de ce toti trishtii, carora abia li s-a uscat cerneala pe legitimatia de corporatist viseaza emfatic la postura de leader, balind scirnav idei strategice si viziuni elucubrante, imprastiind izul dulceag de osana ridicata oricui i-ar putea garanta rapid afirmarea ca leader? citi dintre ei habar au ce inseamna management si ce inseamna leadership? prea putini…
pentru ca putorile consacrate sa poata spera vreodata ca vor fi leaderi mai mult decit printr-un joc al intimplarii, imi fac timp sa le explic pe intelesul lor de ce un business are nevoie si de manageri (si nu de oricare, ci de manageri buni):
- pentru ca intr-un business este nevoie de focus – managerul are o perspectiva INWARD- managerul nu este un simplu executant care asteapta geniul unui leader sa se reverse asupra lui pentru a pune in miscare lucrurile in directia indicata… managerul priveste compania/business-ul din interior, evalueaza fiecare angajat, evalueaza diferentele de competente, personalitate, obiective personale, cerinte de dezvoltare, motivatie – un bun manager stie sa foloseasca toate aceste lucruri pentru a descoperi in fiecare individ talentul unic care poate genera performanta.
- leader-ul, in schimb, are o perspectiva OUTWARD -cine sunt competitorii in business, care este strategia pe nisa de piata, care sunt alternativele de dezvoltare raportat la contextul economic, etc. sunt subiecte care grefate pe relationarea , viziunea, charisma personala a individului pot defini un rol critic in succesul unui business…
sunt doua roluri distincte, leader-ul nu este un manager care a trecut la un nivel sofisticat al jocului… pur si simplu leader-ul poate fi un talent nativ, descoperit si indrumat cu abilitate catre aceasta cariera de catre un extraordinar de bun manager… ironie? nu, normalitate! sau cel putin asa ar trebui considerata…
NR: …si mai trebuie stiut un lucru: un manager exceptional poate fi un leader execrabil, reciproca fiind la fel de adevarata, extrem de putini oameni fiind capabili sa performeze in ambele echipe cu rezultate evidente… ceea ce se intimpla insa in societatea romaneasca in momentul de fatza este insa desprins din “Tales of the Grotesque and Arabesque”, antologia lui EA Poe, mai exact din scurta nuvela “The Man who was used up”… indivizi care au pierdut mai mult decit batalii in viata lor, croiti din bucati imprastiate in culturi corporatiste diverse, cusuti cu catgut pentru a nu plesni de atita infatuare, se erijeaza apoteotic in leaderi, strivind cu ineptiile lor efortul sisific al managerilor BUNI… “Nihil Sine Deo” de mahala…
Aprilie 22nd, 2009 at 4:31 pm
Man,
problema e ca stam prost la ambele capitole. Noi romanii in general, si oamenii in general.
Cu managerii, cantitativ vorbind, sunt de acord cu tine: prea putini.
Prea multi leaderi? Nu inteleg. E ca si cum la jumatatea lui august, pe litoralul romanesc as exclama: “e prea multa muzica!”. Dar acele “zgomote” nu reprezinta muzica. Si nici multi dintre cei care conduc in Ro nu sunt nici leaderi, nici manageri… sunt doar sefi. Dar “de mortuis nil nisi bonum” si cu alta ocazie.
Aprilie 22nd, 2009 at 10:26 pm
@radu: ok, poate ar fi trebuit sa scriu asa: …prea multi “leaderi”… prea mult “zgomot” in zona respectiva… intr-adevar era vorba despre simulacre de leaderi nu despre cei ce intr-adevar reusesc sa capaciteze si sa dinamizeze un business prin forta personalitatii…
Aprilie 23rd, 2009 at 2:19 pm
Q: e carisma un blestem?
posibil R: uneori am impresia ca media amplifica, modeleaza (n-am gasit alta rima..) si directioneaza carisma dupa propriile reguli. Avem astfel o gramada de profeti de mahala, falsi vizionari si leaderi de opinie (era sa scriu “de opereta”). In afara de carisma ce mai avem? Aaa, da.. viziune. Problema aici e ca avem “puncte de vedere” ca si reductie irefutabila a propriilor orizonturi, o lupta intre titularii de “vizor”, o perpetua gheraneala intre “detinatori ai adevarului absolut” carora le lipseste minimul bun simt de a vedea ca ceea ce au in comun e mai important decat ce ii desparte. Rasa degenerata, precum carasii suprapopulati care devin unisexuati si ca atare, inexorabil perversi..
Ce ar trebui sa mai bifam? Carisma avem, viziune este, nitica bataie cunoastem… uau.. we are the chimps.. pardon, the champs!
Aprilie 23rd, 2009 at 3:18 pm
@radu: super ‘bird eye view’…
iar despre modul in care media ‘modifica genetic’ personaje /persoane, am mai scris si voi mai scrie…
Aprilie 24th, 2009 at 12:50 pm
Cateva q and thoughts..
1. Pe manageri si pe leaderi cine sau ce ii “stimuleaza”? Puterea si pozitia date de rol sunt suficiente? (nu, nu am uitat de bani).
2. Cel care ma intriga pe mine cel mai mult este “vizionarul”. El, din experienta mea, este geniul de neinteles al businessului, cel caruia i se scuza si i se accepta multe, in special daca este (co)fondator. Oare acest “vizionar” nu trebuie sa aibe si el minime cunostinte de comunicare sau am dat eu numai de falsi leaderi?
3. Intr-un startup sau intr-o companie mica de obicei nu exista 2 persoane distincte care sa indeplineasca cele 2 roluri (manager si leader), dar o persoana trebuie sa si le asume pe amandoua. Chiar nu pot coexista?
Sunt de acord ca in romania lucrurile stau destul de prost (mostenirile culturale si istorice ne atarna inca de picioare), dar nici pe afara lucrurile nu stau stralucit. Si ma refer aici la marea masa a companiilor si nu la cei din top. Cred ca te-ai ingrozi sa afli nivelul mediului de afaceri din Portugalia (si ei tarand in carca analfbetismul de 80% lasat de dictatura fascista), te-ai ingrozi sa afli ca nemtii pot fi si ei foarte dezorganizati si delasatori.
Cat despre marile corporatii, este drept ca in romania mai trebuie suportati si pateticii manageri romani pe care ii descri atat de bine si de care m-am saturat pana peste cap, dar am ajuns sa ma bucur ca nu m-am dus la Motorola din DK, afland ulterior ce mediu oribil este acolo, apoi mi-au mai ajuns la urechi lucruri nu tocmai placute despre mecanismul intern din alte mari companii de pe afara.
PS: am gasit aici multe expresii si termeni pe care trebuie sa-i caut pe internet (si trebuie sa recunosc ca de cand nu mai lucrez in corporatii ma simt oarecum depasita), iar pe unele le-am rastalmacit singura. de exemplu, masura clasica “stick and carrot” banuiesc ca este aceeasi cu masura “2 palme si un sut in ms-dos” a lui Radu
Aprilie 24th, 2009 at 1:26 pm
@ataraxia:
(nu , nu am uitat de bani, dar implicarea in astfel de situatii genereaza implicit si un overpay… nice , huh?)
), altfel se poate crea confuzie in perceptia spontana a rolului, impactul putind sa nu fie cel scontat…
1. ca sa nu facem apologia teoriilor motivationale, hai sa spunem doar ca functie de un anume context si/sau moment, fiecare sau combinatii de factori pot constitui un stimul suficient de puternic… personal, am o apetenta aproape ‘dementa’ pentru lucrurile/situatiile/cauzele considerate fie pierdute, fie in care nimeni nu risca sa se implice…
2. un vizionar poate sa rezolve spetza comunicarii incercind sa-si dea raspunsul la o intrebare simpla: Why Should Anyone be Led by You?… problema rezida in egocentrismul care la unii ”vizionari” este supradimensionat… nu este un fals leader, pur si simplu nu este leader ci autocrat…
3. coabitarea celor doua roluri se poate desfasura intr-o anume masura un interval relativ redus de timp, pina la formarea unei structuri minime in care sa existe persoana capabila sa preia unul dintre cele 2 roluri (de regula pe cel de manager…
am avut ocazia sa experimentez modul de viata/lucru britanic indeosebi (la el acasa), iar altele prin prisma culturii corporatiei… nu fac apologia structurilor vestice in detrimentul a ceea ce se intimpla in aceleasi corporatii in romania, dar dumnezeu imi e martor ca parca la ei nu pute asa tare a infatuare, aroganta, imbecili si mitocaneala ca la noi… nici in corporatie, nici in afara ei…
NR: am uitat sa-i multumesc lui Radu pentru traducere…
Aprilie 24th, 2009 at 1:50 pm
Raspunsurile tale se ridica la nivelul asteptarilor ca intodeauna
Am avut si eu parte de experienta britanica. Dar ai dreptate, chiar daca nici la ei nu merg lucrurile perfect, la noi intr-adevar pute prea tare.
), ci pentru ca am constatat ca mi-am creat niste stereotipuri mizerabile de care nu pot scapa.
Poate o sa ti se para ciudat faptul ca incerc sa ma detasez de experientele neplacute din romania, dar asta nu pentru ca pur si simplu vreau sa uit de unde am plecat (oricum, nu m-ar lasa ceilalti
Aprilie 24th, 2009 at 11:12 pm
@ataraxia: astazi imi spunea o prietena ca pe cit sunt de pornit, ea nu ma mai vede mult timp in romania… ironia este ca in urma cu exact 13 ani cind mi s-a oferit sansa sa plec, m-am incapatinat sa ramin, imaginindu-mi ca genetica nu este o stiinta exacta si ca mentalitatea puhava a unui popor obisnuit cu mizilicurile vietii de la poalele fanarului, poate fi modelata printr-un efort de vointa… sper ca ai mei copii sa aiba bunul simt sa invete din greseala tatalui lor… iti doresc sa nu uiti de unde ai plecat dintr-un singur motiv: ca sa ai de ce sa ramii acolo unde esti…